„Il Luce” îl tachina pe Raț încă de la Rapid. La Șahtior, fundașul român e luat frecvent la țintă de antrenor, îndeosebi după înfrângeri.
Relațiile dintre Mircea Lucescu (65 de ani) și Răzvan Raț (29 de ani) sunt pe cale să explodeze. Totul a pornit de la faptul că antrenorul și-a ales un moment neinspirat pentru a-l critica pe fundaș, la finele meciului de miercuri de la Barcelona (1-5), din manșa tur a sferturilor Ligii Campionilor.
„Il Luce” a dat cu bâta în baltă după eșecul cu Barcelona. În timp ce Raț dădea un interviu pentru TVR, antrenorul a intervenit, strigându-i fundașului: „Spune, bă, că s-au luat două goluri din cauza ta!”. Raț a rămas blocat, după care a replicat dezamăgit: „Nea Mircea văd că ține neapărat să spună că s-au luat două goluri din cauza mea. M-am cam săturat de chestiile astea”.
Răbufnirea lui Lucescu completează seria parcă interminabilă de reacții acide la adresa lui Raț. „Nu are ceva special cu el, dar Mircea răbufnește după înfrângeri și o face mereu în limba română. Singurul român din jurul lui este Raț. De ucraineni și de brazilieni nu se poate lua, că și-i pune în cap”, spune un apropiat al celor doi.
Antrenorul l-a găsit pe fotbalist la Donețk, nu invers Mircea Lucescu îl tachina pe Răzvan Raț încă de pe vremea când acesta îi era elev la Rapid, în 1999. „Răzvan, te-am învoit de cinci ori să dai pentru permisul de conducere și nu ai fost în stare să-l iei nici până acum!”, obișnuia „Il Luce” să-i spună celui care acum conduce un Ferrari…
După perioada „Giulești”, cei doi s-au întâlnit la Donețk, unde fundașul a ajuns cu un an înaintea antrenorului. Relațiile au părut a fi perfecte până la începutul anului trecut, când Răzvan și-a prelungit contractul pe încă doi ani cu Șahtior. „Mircea a început să-l bănuiască pe Raț că nu mai pune osul ca înainte. Dacă avea ceva cu el înainte, nu-l mai susținea sau îi dădea bani mai puțini”, susține aceeași sursă.
Și golul cu Braga tot din datorită lui l-a dat Prima reacție vehementă la adresa jucătorului a venit în mai 2010, când „Il Luce” nu l-a oprit pe Raț în lotul lui Șahtior, la un meci de campionat. Fundașul, care venea după o etapă de suspendare, și-a permis să întrebe: „De ce?”, iar Lucescu a replicat acid în Evenimentul Zilei: „Chiar atât de prost e? S-a scos singur din echipă! Eu nu dau explicații”. În septembrie 2010, după prima înfrângere în campionatul Ucrainei (0-1), la Obolon, Lucescu l-a bruscat pe Raț chiar când acesta se pregătea să dea interviuri: „Eu protestez față de jocul lor dur și ție îți arde de interviuri!?”. „Ă‚sta e omul Mircea Lucescu și antrenorul Mircea Lucescu și nu poți să-l schimbi la vârsta asta”, a replicat atunci Raț la Pro TV. Totul a culminat cu golul reușit de Raț în decembrie, în meciul de la Donețk cu Braga, din Liga Campionilor (2-0). „A trebuit să strig eu la el să avanseze. Altfel nu dădea gol”, a spus Lucescu după meci, minimalizând astfel meritele jucătorului.
Mesaj pentru telespectatori?
În meciul cu Barcelona, Răzvan Raț nu a jucat senzațional, dar n-a fost cel mai slab de la Șahtior. „Poate că Mircea Lucescu avea dreptate să-l critice, dar nu trebuia să o facă în public. Raț nu mai are 20 de ani și este unul dintre cei mai vechi jucători de la Șahtior, nu mai poți să-l tăvălești cum vrei tu”, explică aceeași persoană. Interesant este că „Il Luce” nu a suflat un cuvânt despre Răzvan Raț la conferința de presă ce a precedat partida, părând că reacția sa de după meci este mai degrabă un mesaj pentru telespectatorii din România.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER